joi, 1 decembrie 2011

Poezie

Aș fi ascuns în cerul iernii inima ta
să ningă peste primăverile
pe care eu le port în păr.
Vreau să-mi leg aripile cu fulgi
dar acum între aripi crește doar dor
care mușcă din mine nemilos...
Sufletul a rămas amorțit
între zi și noapte,
la împletirea dorului cu uitarea.

vineri, 25 noiembrie 2011

Mai știi, floare scundă .. ?

Mai știi, floare scundă,
atunci când pe câmpuri largi
îți imprăștiai a nopților de vară aromă?
Și sfios te uitai
la ceea ce părea a fi
soarele și luna odată.
Era teamă multă,
iar tu nu știai
că a pleca trebuie
pe plaiuri nemaivăzute,
lângă flori frumoase, însă neștiute
ce-și aruncă otrava
spre florile scunde.

miercuri, 2 noiembrie 2011

O să te culeg
în fiecare dimineață,
din razele de soare
care țâșnesc febrile
printre draperia
moartă.

O să te fur
din strălucirea fiecarei stele.
Și atunci cerul nopții
o să fie anemic.

O să te am
în fiecare clipă a eternității,
iar tu nu ai cum
să impiedici miracoulul naturii.




luni, 31 octombrie 2011

După 4 glaciațiuni

Ne-am născut acum
un infinit de ani.

La început am trecut printr-o
glaciațiune,
dar secole am rezistat
cu inimile cât un fir de nisip
sub stratul incomplet de gheață.

Au urmat alte glaciațiuni.
Ne-am hrănit
unul din celălalt și
ne-am uitat adormiți
până o rază de soare
a topit lacrimile înghețate.

Acum suntem plictisiți
de soare.
Sorbim ființă de la alții
căci noi nu mai avem.
Am lăsat-o
în cele patru glaciațiuni
ale infinitului.


sâmbătă, 29 octombrie 2011

Din cutia de carton ...

Am ascuns în această
cutie de carton
un miracol.

Și-am așteptat
pe cineva căruia
să-i pot arăta ce țin in
cutia mea.

August
Septembrie
Octombrie
.
.
.
Azi.

Și printre șoapte
care umplu camera
de neliniște,
izvor necunoscut pentru tine
din cutia de carton
apare.

-Nu știam ... ai spus.
-A fost aici tot timpul.








luni, 17 octombrie 2011

Îmi scriu propria realitate

Eu am aripi
și tu- tu ești cerul meu,
încărcat
de norii propriului tău vis.

Mai dă-mi un motiv
să stau cu tine:
Căci, uite, încep să cad și
putere nu mai am,
când pe pămant știu
că plouă.

Dar acolo jos cu ei
o să-mi fie dor de mine.
Atunci
tu vei lega cu lacrimile tale
omul de nor?

Iartă-mă dacă nu te-nțeleg!
Dar mă simt
atât de umană și mi-e teamă
că vrei altceva.


luni, 5 septembrie 2011

suflet gol

Uneori fugim. Alteori lăsăm timpul să treacă.
Inima bate mereu, dar fără noi.
Anotimpuri întregi curg peste sufletele noastre-
goale.

Ne-am anesteziat sufletele cu suferință,
și acum, amorțiți, umblăm ca niște schelete
pe străzile durerilor bătrâne.

duminică, 28 august 2011

Momentul perfect


S-au răsucit odată lumile împreună cu noi. Și-au fost sunetele tăcerii noastre mai puternice decat vocea unei sirene pierdută printre valurile unei mări agitate. Te-am cunoscut cum nu te știe nimeni, drept motivul scrierilor mele. Cât aș urla să rămâi, dar vocea mea se cufundă mereu într-un înuneric necunoscut. Și tot ce-am avut a râmas pe alte plaiuri, unde se aud doar respirații insipide care fără să-și dea seama descriu momentul cum nimic altceva ar reuși să o facă. Am de partea mea luminătorii nopții. Sunt martorii trăirii mele. Am simțit minunea unei frimituri din eternitate.
Am amintiri până și în cele mai ascunse unghere ale ființei mele și n-am puterea să le fac să dispară , oricât mi-aș dori. Timpul e crud, îmi fură tot ce am... mi-a luat minunea pe care aș fi prelungit-o în etern, mi-a luat zâmbetele, mi-a luat realitatea, transformând-o în vise. Dar mai am cuvinte, mai am suflet, mai pot sa scriu... câci atât va rămâne în final... un text, o poezie...

sâmbătă, 20 august 2011

Pentru ea...


Pot să aud
cum legi cerul de pământ cu vocea ta.
Nu mă mai simt eu,
fără tine.
Nu pot să fiu eu, fără tine.
Și mi-e atât de dor...
știi cât de dor?
Atât de dor că mi-aș despica poemul,
pentru a vedea iar petalele
„trandafirilor noștrii sălbatici”
cum vibrează sub respirația ta.

luni, 18 iulie 2011

Pictura 2

Acolo sus,

împungând ca niște daci în lupta lor

cu sulița corpul dușmanului,

copacii cu vârful lor

îmi nenoroceau cerul.


Mai târziu,

am văzut stelele.

Părtașele războiului.

Luminătorii nopții

nu aveau glas,

căci mi-ar fi urlat o lacrimă.


Uite, calc pe pământul

ultimelor mele clipe

din vara sufletului meu.





joi, 7 iulie 2011

Umbrelor nemiloase ale trecutului

Vă mai aduceți aminte,

umbre nemiloase ale trecutului,

când îmi curmați nopțile

în care mă țineam de mână
cu inima mea

care-mi gâdila în palme cuvintele?


Vraja voastră

e stâpâna sufletului meu neînțeles,

întruchipat în poem.

V-aș desena

pe-o petală de trandafir

și v-aș lăsa la întâmplare,

dar voi mi-ați mai rămas...









vineri, 24 iunie 2011

Și unde ne sunt clipele?

A copilăriei poartă
ne-a închis aici,
ca pe două picături de ploaie
într-o zi plina de soare,
aruncate la întâmplare.

Nu știm unde ne sunt
locurile în lumea asta
care nu-i a noastră.
Unde suntem ca
petele de culoare albastra
într-o pictură
alb-negru.

Și unde ne sunt clipele?
Le-am lăsat dincolo de poartă...
unde căutam trandafirii fără spini.

Când iubirea ta îmi ținea de cald...

Cerul și-a legănat odată aștrii, ca părul Afroditei în prezența vântului și ne-a picurat pe tâmple stelele dureros de blânde. Atingerea lor ne-a tulburat ființa ca să ne putem salva din marea noastră tulbure asemenea unui cer întinat cu nori de ploaie. Și lumea s-a împărțit atunci în noi și cei cu a căror privire împărțeam lumina. Aveam umerii dezgoliți pe care, două frunze cu povestea încheiată și-au găsit locul trecerii în următorul lor basm. Le-ai dat ușor la o parte cu degetele-ți înghețate, făcându-mă să tresar sub răsuflul septentrional al nopții. Nu conta decât că te iubeam. Iubirea ta îmi ținea de cald.

luni, 13 iunie 2011

Destinul

Destinul stă ascuns
sub fiecare minut,
așteptând big-bangul
clipelor.



Și așa visul
realității- imaginare,
și-a conturat traseul
pe o clipă prelungită
a eternității noastre
insipide.



Dar mai ți tu minte...
groaznică realitate,
fiorul visării?

Când lumile se ciocneau
în zborurile lor, către
sufletele noastre,
chinuite de destinul
care prevestește un viitor
incert.

joi, 9 iunie 2011

Îngere...

soarele a-ncremenit aici,
pe cerul nostru.
iar dimineața, uite, îngere,
dimineața reînvie
în locul nostru.

ah, îngere, ți-ai cusut pe aripi
flori de lămâiță...
miracolul lor mi-a invadat lumea.

petalele trandafirilor sălbatici
apar de la sine
în palmele tale, îngere!

cerneala își știe locul
pe pagină, înainte să o așezi tu,
îngere!

of... îngere, cui mă lași?
în care colț al anotimpului
mă abandonezi?!

îngere, de ce nu poți să rămâi?

sâmbătă, 28 mai 2011

Nou

Uite-mi noile aripi,

deschizându-se tulburător spre un început angelic,

al cuvântului.


Ciupește-mă,

să îmi dau seama că nu sunt aruncată

în visare.


Împletește-ți degetele moi cu ale mele,

dar nu-mi mai da drumul.


Învelește-mi privirea cu privirea ta,

când lumea se va prăbuși în

universul meu.



vineri, 27 mai 2011

Univers




Am uitat sărutul acela amăgitor într-un univers inexistent al minții mele nebune. L-am căutat fără oprire prin fiecare colț al meu, dar se pare că e ascuns atât de bine... Am căutat o inimă care să fie lângă mine în căutarea asta pe care am început-o nici nu mai stiu când, dar se pare că inima aceea nu s-a inventat încă pentru mine...e un fel de utopie inexplicabilă ceea ce îmi doresc. Un fel de bătaie a vântului... ireversibilă, dintr-un univers al iluziilor din fiecare zi. Ceea ce face din fiecare clipă a căutării mele un miracol este forța ei de a mă impulsiona să continui visarea în care mi-am dat seama că trăiesc de ceva timp. Lumea adolescenței mele de-abia a început, dar am grijă să nu se termine niciodată...



„Dumezeu nu are consilieri, de aceea Universul (meu) e veșnic!”

sâmbătă, 21 mai 2011

Abstract

Luna îmi țese aripile de mătase

care-mi sunt

singurele arme.


N-am astâmpăr,

nu-ncetez

a zbura.


Arma mea e

firavă.

Pare

că-i curajoasă.

Dar e mai fricoasă

ca mine.


Când ceru-și descoperă

nuanțele azurii...

Mi-e dor

de aripile mele,

de mine.

Sunt eu doar noaptea.


vineri, 13 mai 2011

Infern

Acum mă poți auzi

ân infernul tău aiurit...

Unde plouă cu zâmbete

și ninge cu sărutări.



Ai ascultat printre tunete

cum se îndreaptă spre sfârșit

anotimpul meu.



Ai șoptit când fulgera

versurile mele,

dar șopatele ți-au fost curmate...

N-am vrut să aud poate...

sau n-am știut.



Primește-mă în infernul tău angelic.

Căci dacă acolo vom arde printre cuvinte,

atunci vreau să păcătuiesc...



vineri, 15 aprilie 2011

Lumea nebună

Am privit pe geam.

Era o lume atât de mare,

cuibărită în ochii mei mici.

Se ascundea de mine parcă.

Iar eu, nebună de lumea asta,

și mai nebună,

priveam niște zori

ce n-aveau să vină

nicicând.

Mi-era dor de lumea mea utopică

din chibrituri.

Însă așteptam disperată zorii mei aiuriți,

care-ntreabă insipid:

„ Ne cunoaștem?”,

crezând c-o să le răspund.

Și le-aș răspunde,

dacă n-ar fi lumea asta... Nebună.

duminică, 10 aprilie 2011

Epiuzat

Ce să spui,
când nu mai ai ce să spui?
Atunci când s-au terminat cuvintele...
de unde să le iei?
Când aripile au atins stelele,
până unde să le mai dai voie să crească?
Dacă flacăra din ochi arde mai tare ca niciodată,
cum să mai pui paie pe foc?
Când totul pălește în jurul zâmbetului tău,
ce te face mai fericit?

Am cunoscut toate simţirile unui copil,
le-am epuizat...
Mai am doar cuvinte.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Lasă-mi...

Lasă-mi, timp,
nopțile verii.

Lasă-mi, timp,

iubirile verii.

Lasă-mi, timp,

zâmbetele verii.

Lasă-mi, timp,

razele verii.

Lasă-mi, timp,

nisipurile verii.

Lasă-mi, timp,

valurile verii.


Lasă-mi,timp,

vânturile primăverii.

Lasă-mi, timp,

florile primăverii.

Lasă-mi, timp,

vânturile primăverii.

Lasă-mi, timp,

norii primăverii.


Lasă-mi, timp,

frunzele toamnei.

Lasă-mi, timp,

culorile toamnei.

Lasă-mi, timp,

bobocii tamnei.

Lasă-mi,timp,

ploile toamnei.


Lasă-mi, timp,

fulgii iernii.

Lasă-mi, timp,

pomii iernii.

Lasă-mi, timp,

fericirea iernii.

Lasă-mi, timp,

visele iernii.

Lasă-mi, timp,

zbuciumul iernii.


Lasă-mi, timp.........

vineri, 8 aprilie 2011


Transformă-mi, îngere, apusul într-un răsărit.


Acum voi bea cafeaua de dimineață

Pune-mi tu în cana de cafea

un strop de zahăr.


Uite aici, lângă inimă am niște zahăr

îl țin pentru ocazii speciale,

cum e asta.

Pune-l tu, te rog, în cafea,

dar nu pe tot..

poate voi mai avea nevoie.


Acum lasă-mă să-mi admir răsăritul amărui.




vineri, 18 februarie 2011

Dans final

Am avut aseară ultimul meu dans,
cu tristețea.
Am dansat pe muzică ce-o auzeam doar eu,
și tristețea.
Tălpile mele erau obligate să calce pe covor de spini,
alaturi de tristețe.
Eram condusă pe vărfuri sângerânde spre lacrimă,
de tristețe.

Dar mi-e lin zborul acum spre fericirea dorită.

joi, 17 februarie 2011

Când e primăvară

Sau mi-am cioplit dintr-un gând un zâmbet;
Sau zâmbetul a venit din parfum de flori de gutui.


Adiere de primavară pe lângă tâmple;
Și petale de lalea în palmele fierbinți.


Mângâiere vibrândă de buze roz;
Și plăcerea de a le palpa.


Un vis de-o seară ce-l uit ușor;
Dar rămâne un colț de vară
Pe care-l regret,
Oricât ar fi de primăvară...
Căci în lumea sufletului meu
E eternă zi de vară.

duminică, 13 februarie 2011

Pictură 1

„Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin”- toate-s trandafiri albaștrii pentru mine,
Doar sufetu-mi nu e trecător;
Închis în ramă aurie cu aripi de dor
Ascunsă-n spate...
În spate de tot.


Poate că cireașa din care mușc acum
E doar o fata morgana
Și-mi voi da seama târziu,
Când Edenu-i deja construit
În lumea mea din chibrite;
Că-mi vine peste paradis
Un vânt cam straniu si cam tainic
Pornit parcă de nicăieri,
Să-mi dărâme chibriturile rămase
De când eram si eu copil...
În palmă când păstram o frunză...

miercuri, 2 februarie 2011

Ploile

Mi-e sufletul zăpadă și ploi în curtea mea
Își agită ideile ca la o cafea.
Mi-ar fi plăcut să dansez cu ploaia iarăși
Să iau in mână stropii cu vibranți rasuciți în vant.


Vântul e ritmul și muzica stropilor mei.
E o pasiune nestăpanită a ploii să danseze.
Sau e din firea ploii dansul?
Poate ploaia ar fi ca o floare fără parfum
Dacă nu ar dansa...


luni, 31 ianuarie 2011

Un anotimp întreg mi-a curs pe tâmple.
Cel în care încolțim...
O primăvară cu rațiune de copil
și suflet de femeie.
Cu un ghiocel la ureche
și-un zâmbet feeric,
mi-am pictat aripi și-am fugit.
Nu voiam să simt încăodată zgârietura
din sufletul meu, ce mi-a făcut-o primăvara
c-o sabie din flori de cireș când a lăsat vântul să-mi biciuie buzele.

Și a fost primăvara, și am plecat.



Vara...

Tu oricum pleci;
De ce te legi acum de noi,În nopți cu lună plinăCând aripile-roz apar Mai lungi ca niciodată?
Știi.. ești floarea noastră albastră poate;
Și noi un dor etern păstrăm. Așteptând cu tine la urecheUn zâmbet nou, fermecator;Și-apoi altul, altul, altul...Să-mpletim cunună de zâmbete,S-o purtăm ca pe-o coroană.
Draga mea, hai să ne-nvârtim iar
Ca anul trecut, doar cu mineNu și cu celelalte anotimpuri...
Mi-e sufletul ca un soare
Când mi-amintesc de tine...Când te iubeamCând mușcam din tine ca dintr-un măr interzis.Când ma înălțai...Când ești tot.Vara mea, adumi-te-napoi! Refă-mi bucata pierdută de suflet... picteaz-o, sau fă-i ceva...

duminică, 30 ianuarie 2011

Foc

Dacă n-ar mai ploua, oare în locul stropilor reci o să mă îmbrățiseze razele de soare? Voi putea mușca din clipele ca jarul fără să mă ard? De ce suportați lucrurile reci si dureroase mai ușor decât pe cele calde?V-ați obisnuit cu durerea, înstrainarea, îndepărtarea, dorul. Sunteți imuni. Eu ca voi nu pot să fiu!
Mi-aduc aproape focul și nu mă ard. Uneori îmi pun flăcări în loc de aripi și zbor mai repede decât de obicei. N-am nevoie să sting nimic cu apă. Nu mai vreau să-mi înghețe încă odată sufletul. Mi-a fost de-ajuns perioada... aceea.
Acum... ma simt aproape ca atunci.

Și fluturii nu încetează să apară!




sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Întrebări

Ca un zâmbet mi-a rămas pe inimă,
o cicatrice...
Ce folos să țin un zâmbet în mine,
dacă doare?
Și de ce să las să-mi curgă o lacrimă
ca o flacăra, și să o las să-mi ardă obrazul,
când ușor mă sting oricum
și lacrima e pe moment?
De ce să nu mă învelesc cu o plapumă de stele,
dacă ține cald sufletului ?
Ce-ar păți lumea dacă m-aș despuia de
amintiri crude?


Mă detașez încet și fără să-mi gândesc viitorul rup sforile care mă țin acum în echilibru și nu mai sunt legată de voi... m-am legat de necunoscutul inevitabil. Am fost și eu așa...


vineri, 28 ianuarie 2011

Februarie







Mă umplu de februarie și sper să se topească repede
Ca și gheața în palma mea, căci eu sunt calda încă.
Și privesc cu aripile înghețate și blocate în nori
Cum nu mai am scăpare și doruri interioare
Se zbat înfrigurate prin mine și fără să știe de frigul de afară,
Vor să iasă prin ceață crezând că mai cald e-afară.
Ne apropiem de hotarul dintre 13-14.
Parcă mi-e dor deja...




Aștept. Cresc. Mă maturizez fără voia mea. Îmi schimb rațiunea.















duminică, 23 ianuarie 2011

Din când în când

M-am facut mică,mică... și mi-am așternut culcuș la pieptul tău.
Cuibar ca al lunii mi-am făcut ș-am pus și o eșarfă,
Ca o inimă, să-mi miros parfumul, din când, în când.


Mi-am uitat poemul in simțirile tale când ți-am dedicat mireasma,
Și când mi-au arătat îngerii conturul sufletului meu
Mi-am adus aminte c-am uitat să plâng din cauza tristeții, din când în când.

Ș-auzeam iar pe fond de răsuflări amăgitoare liniștea dureroasă a glasului tău
Care săpa în mine ca apa în stânci, fără băgare de seamă.
Dar mi-am dat seama că la pieptul tău era și locul meu și aveam loc și pentru aripile mele, din când în când.































sâmbătă, 22 ianuarie 2011

V.A.I.C.D.

M-am prins acum în dansul ăsta colorat,
și parcă nu mai văd culoarea.
S-au amestecat toate și-au făcut doar gri,
Amețindu-mi starea rogvaivă.

Nu-mi cunosteau prea bine ochii
culorile astea ezoterice.
S-au strivit pleoapele între ele,
cu tot c-o lacrimă fierbinte.

N-am avut ce face și parcă m-am uitat
singură-n pustiul cârmuit d-un dor.
Și-am plecat apoi pe-un colț de vânt,
spre-o anume mare crezută de soare
Raiul pe Pământ.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

A

Cunoști, uneori Adevărul în August.
Iubești preA tAre Albastrul.
Căci nu ești făcut din AlabAstru.
N-Ai puteA să nu simți, ești om.
Ne țesem firul vieții din AbA.
CA să nu se rupă preA ușor.
Căci sigur trăim cu toții într-o lume AbstrActă.
Și nu putem să ne Abținem din A căutA unde nu cunoAștem.
Căci ViAțA noAstră e un pic Ambiguă.
DoAr nu noi Am făcut Acordul.
Suntem Activi doAr când vrem noi.
Și Afirmăm ce ne convine nouă.

vineri, 14 ianuarie 2011

Visători

Nu-mi risipești acum gândurile
ca niște săgeți.
Că nu mă doare
inima ca să mușc din bucata de tăciune aprins
a cerului tuturor.

Și-mi izbesc adevărul între cei 2 pereți:
mărturisire și taină.

Ce-ar mai fi lumea fără clipele ascunse?
Un imens lac de adevăr
pe care nu vrea să-l recunoască nimeni?
Ne provocăm singuri
starea de neliniște, pentru că am ajuns
simplii visători,
ce nu-și poartă trupul decât pe
ținuturi inexistente.

joi, 13 ianuarie 2011

Duelul

Doar ca să
mi se usuce încet,
petalele trandafirii...
Nu mai bat cărări interminabile.

Și oricât mi-am
oferit mie șansa,
o sfărâm încet, sub clipele interminabile.

Căci steaua
ce s-a rupt târziu din colțul ei de cer,
a găsit și ea viața ei, interminabilă.

Nu că ce-aș găsi
În momentul acesta, când îmi provoc realitatea
la un duel etern,
pe care-l port
până ce-or sfârși mileniile,
Vre-un gând ca să mă poarte
în infernul cel mai dulce
din brațele tale spre necunoscut.
Dar m-am aventurat puțin.
Acum revin!

joi, 6 ianuarie 2011

Vină

Nu rezolv cu raza lumii


O lume nebună

De raze de soare.

Cu aripi de îngeri închistați în gheață,

Și vise nebune.

Răzlețe, amorțite, rupte din realitate.

Mă avântur, și recunosc:

Mi-am efemerizat singură iubirea.

Fugeam cu ea în brațe,

Dar mari mi s-au făcut ochii,

Înghețați de aripi ciudate,

Când în urma pașilor mei apăsați pe asfalt,

Vedeam dâra iubirii efemere.

Pe care n-o mai simțeam.

Este vina mea. Dar nimic nu mai e de făcut.

marți, 4 ianuarie 2011

Noiembrie

Noiembrie. Mi-atingea buza se sus.
Se scurgea apoi și pe cea de jos,
Ca o picătură de sânge.
L-am prins în palmă.
Sărea, dar nu am vrut să îi dau drumul.
Era ca un țânțar: sărea și vroia să injecteze.
Noiembrie mi-a dat veninul cuvintelor.
Mi-a pus aripile a doi fluturi automnați
Peste pleoapele movulii
Și mi-a deschis ochii minții.
Le-a arătat drumul către frumos.
Mi-a pus cuvintele în palme.
Rolul meu era doar să le scriu.

Scriam din amintiri
De când aveam vârful nasului roșu.
De la frigul iernii.
Sau de când mi-am deschis prima oară
Într-un mod haotic aripile mele de visător.
Nu știam să zbor atunci.
Am mai scris despre viața mea.
Când era zdruncinată mi-am făcut-o curcubeu,
Iar când am râs, atunci nu am schimbat nimic.
Vibrația mea constantă din fiecare celulă
Am păstrat-o etern, o cânt la Harpa Cuvintelor.
Fluturii din cugetul meu
Sunt pictați cu cerneală albastră pe o foaie, deși ei sunt colorați.

Se pare că am găsit primăvară în tine,
Ești atât de uimitoare...
Se pare că am fost fericită cu tine,
Ești atât de specială...
Se pare că m-ai desăvârșit
Ești atât de spontană...
Se pare că ești una dintre sforile care mă țin în echilibru(cele invizibile)
Pentru noiembrie. Mulțumesc!

duminică, 2 ianuarie 2011

Zâmbete

Tratez orice rază de soare cu un zambet ascuns.(Deși nu se vede, el exista). Dacă văd fără să vreau o rază de lună rătăcită în pulberea de stele, adun niște bucurie și din zâbetele păstrate pentru razele de soare fur unul-două, le împletesc aiurea, cum pot cu bucuria, și le trimit printre celelalte lumi ale universului la raza de lună... ea zâmbește. A fost gândilată de impletitura invizibilă pe care i-am trimis-o.

Oamenii normali nu văd zâmbetele sufletești. Le văd doar pe cele trupești. Rareori în spatele acelora sunt primele soiuri de zâmbete.

Dacă zâmbești, fă-o întâi cu sufletul, apoi cu trupul.Nu zâmbi strâns de corsetul împrejurării.