Dans final

Am avut aseară ultimul meu dans,
cu tristețea.
Am dansat pe muzică ce-o auzeam doar eu,
și tristețea.
Tălpile mele erau obligate să calce pe covor de spini,
alaturi de tristețe.
Eram condusă pe vărfuri sângerânde spre lacrimă,
de tristețe.

Dar mi-e lin zborul acum spre fericirea dorită.

Când e primăvară

Sau mi-am cioplit dintr-un gând un zâmbet;
Sau zâmbetul a venit din parfum de flori de gutui.


Adiere de primavară pe lângă tâmple;
Și petale de lalea în palmele fierbinți.


Mângâiere vibrândă de buze roz;
Și plăcerea de a le palpa.


Un vis de-o seară ce-l uit ușor;
Dar rămâne un colț de vară
Pe care-l regret,
Oricât ar fi de primăvară...
Căci în lumea sufletului meu
E eternă zi de vară.

Pictură 1

„Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin”- toate-s trandafiri albaștrii pentru mine,
Doar sufetu-mi nu e trecător;
Închis în ramă aurie cu aripi de dor
Ascunsă-n spate...
În spate de tot.


Poate că cireașa din care mușc acum
E doar o fata morgana
Și-mi voi da seama târziu,
Când Edenu-i deja construit
În lumea mea din chibrite;
Că-mi vine peste paradis
Un vânt cam straniu si cam tainic
Pornit parcă de nicăieri,
Să-mi dărâme chibriturile rămase
De când eram si eu copil...
În palmă când păstram o frunză...

Ploile

Mi-e sufletul zăpadă și ploi în curtea mea
Își agită ideile ca la o cafea.
Mi-ar fi plăcut să dansez cu ploaia iarăși
Să iau in mână stropii cu vibranți rasuciți în vant.


Vântul e ritmul și muzica stropilor mei.
E o pasiune nestăpanită a ploii să danseze.
Sau e din firea ploii dansul?
Poate ploaia ar fi ca o floare fără parfum
Dacă nu ar dansa...