Nu-mi risipești acum gândurile
ca niște săgeți.
Că nu mă doare
inima ca să mușc din bucata de tăciune aprins
a cerului tuturor.
Și-mi izbesc adevărul între cei 2 pereți:
mărturisire și taină.
Ce-ar mai fi lumea fără clipele ascunse?
Un imens lac de adevăr
pe care nu vrea să-l recunoască nimeni?
Ne provocăm singuri
starea de neliniște, pentru că am ajuns
simplii visători,
ce nu-și poartă trupul decât pe
ținuturi inexistente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu