luni, 31 ianuarie 2011

Un anotimp întreg mi-a curs pe tâmple.
Cel în care încolțim...
O primăvară cu rațiune de copil
și suflet de femeie.
Cu un ghiocel la ureche
și-un zâmbet feeric,
mi-am pictat aripi și-am fugit.
Nu voiam să simt încăodată zgârietura
din sufletul meu, ce mi-a făcut-o primăvara
c-o sabie din flori de cireș când a lăsat vântul să-mi biciuie buzele.

Și a fost primăvara, și am plecat.



Vara...

Tu oricum pleci;
De ce te legi acum de noi,În nopți cu lună plinăCând aripile-roz apar Mai lungi ca niciodată?
Știi.. ești floarea noastră albastră poate;
Și noi un dor etern păstrăm. Așteptând cu tine la urecheUn zâmbet nou, fermecator;Și-apoi altul, altul, altul...Să-mpletim cunună de zâmbete,S-o purtăm ca pe-o coroană.
Draga mea, hai să ne-nvârtim iar
Ca anul trecut, doar cu mineNu și cu celelalte anotimpuri...
Mi-e sufletul ca un soare
Când mi-amintesc de tine...Când te iubeamCând mușcam din tine ca dintr-un măr interzis.Când ma înălțai...Când ești tot.Vara mea, adumi-te-napoi! Refă-mi bucata pierdută de suflet... picteaz-o, sau fă-i ceva...

duminică, 30 ianuarie 2011

Foc

Dacă n-ar mai ploua, oare în locul stropilor reci o să mă îmbrățiseze razele de soare? Voi putea mușca din clipele ca jarul fără să mă ard? De ce suportați lucrurile reci si dureroase mai ușor decât pe cele calde?V-ați obisnuit cu durerea, înstrainarea, îndepărtarea, dorul. Sunteți imuni. Eu ca voi nu pot să fiu!
Mi-aduc aproape focul și nu mă ard. Uneori îmi pun flăcări în loc de aripi și zbor mai repede decât de obicei. N-am nevoie să sting nimic cu apă. Nu mai vreau să-mi înghețe încă odată sufletul. Mi-a fost de-ajuns perioada... aceea.
Acum... ma simt aproape ca atunci.

Și fluturii nu încetează să apară!




sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Întrebări

Ca un zâmbet mi-a rămas pe inimă,
o cicatrice...
Ce folos să țin un zâmbet în mine,
dacă doare?
Și de ce să las să-mi curgă o lacrimă
ca o flacăra, și să o las să-mi ardă obrazul,
când ușor mă sting oricum
și lacrima e pe moment?
De ce să nu mă învelesc cu o plapumă de stele,
dacă ține cald sufletului ?
Ce-ar păți lumea dacă m-aș despuia de
amintiri crude?


Mă detașez încet și fără să-mi gândesc viitorul rup sforile care mă țin acum în echilibru și nu mai sunt legată de voi... m-am legat de necunoscutul inevitabil. Am fost și eu așa...


vineri, 28 ianuarie 2011

Februarie







Mă umplu de februarie și sper să se topească repede
Ca și gheața în palma mea, căci eu sunt calda încă.
Și privesc cu aripile înghețate și blocate în nori
Cum nu mai am scăpare și doruri interioare
Se zbat înfrigurate prin mine și fără să știe de frigul de afară,
Vor să iasă prin ceață crezând că mai cald e-afară.
Ne apropiem de hotarul dintre 13-14.
Parcă mi-e dor deja...




Aștept. Cresc. Mă maturizez fără voia mea. Îmi schimb rațiunea.















duminică, 23 ianuarie 2011

Din când în când

M-am facut mică,mică... și mi-am așternut culcuș la pieptul tău.
Cuibar ca al lunii mi-am făcut ș-am pus și o eșarfă,
Ca o inimă, să-mi miros parfumul, din când, în când.


Mi-am uitat poemul in simțirile tale când ți-am dedicat mireasma,
Și când mi-au arătat îngerii conturul sufletului meu
Mi-am adus aminte c-am uitat să plâng din cauza tristeții, din când în când.

Ș-auzeam iar pe fond de răsuflări amăgitoare liniștea dureroasă a glasului tău
Care săpa în mine ca apa în stânci, fără băgare de seamă.
Dar mi-am dat seama că la pieptul tău era și locul meu și aveam loc și pentru aripile mele, din când în când.































sâmbătă, 22 ianuarie 2011

V.A.I.C.D.

M-am prins acum în dansul ăsta colorat,
și parcă nu mai văd culoarea.
S-au amestecat toate și-au făcut doar gri,
Amețindu-mi starea rogvaivă.

Nu-mi cunosteau prea bine ochii
culorile astea ezoterice.
S-au strivit pleoapele între ele,
cu tot c-o lacrimă fierbinte.

N-am avut ce face și parcă m-am uitat
singură-n pustiul cârmuit d-un dor.
Și-am plecat apoi pe-un colț de vânt,
spre-o anume mare crezută de soare
Raiul pe Pământ.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

A

Cunoști, uneori Adevărul în August.
Iubești preA tAre Albastrul.
Căci nu ești făcut din AlabAstru.
N-Ai puteA să nu simți, ești om.
Ne țesem firul vieții din AbA.
CA să nu se rupă preA ușor.
Căci sigur trăim cu toții într-o lume AbstrActă.
Și nu putem să ne Abținem din A căutA unde nu cunoAștem.
Căci ViAțA noAstră e un pic Ambiguă.
DoAr nu noi Am făcut Acordul.
Suntem Activi doAr când vrem noi.
Și Afirmăm ce ne convine nouă.

vineri, 14 ianuarie 2011

Visători

Nu-mi risipești acum gândurile
ca niște săgeți.
Că nu mă doare
inima ca să mușc din bucata de tăciune aprins
a cerului tuturor.

Și-mi izbesc adevărul între cei 2 pereți:
mărturisire și taină.

Ce-ar mai fi lumea fără clipele ascunse?
Un imens lac de adevăr
pe care nu vrea să-l recunoască nimeni?
Ne provocăm singuri
starea de neliniște, pentru că am ajuns
simplii visători,
ce nu-și poartă trupul decât pe
ținuturi inexistente.

joi, 13 ianuarie 2011

Duelul

Doar ca să
mi se usuce încet,
petalele trandafirii...
Nu mai bat cărări interminabile.

Și oricât mi-am
oferit mie șansa,
o sfărâm încet, sub clipele interminabile.

Căci steaua
ce s-a rupt târziu din colțul ei de cer,
a găsit și ea viața ei, interminabilă.

Nu că ce-aș găsi
În momentul acesta, când îmi provoc realitatea
la un duel etern,
pe care-l port
până ce-or sfârși mileniile,
Vre-un gând ca să mă poarte
în infernul cel mai dulce
din brațele tale spre necunoscut.
Dar m-am aventurat puțin.
Acum revin!

joi, 6 ianuarie 2011

Vină

Nu rezolv cu raza lumii


O lume nebună

De raze de soare.

Cu aripi de îngeri închistați în gheață,

Și vise nebune.

Răzlețe, amorțite, rupte din realitate.

Mă avântur, și recunosc:

Mi-am efemerizat singură iubirea.

Fugeam cu ea în brațe,

Dar mari mi s-au făcut ochii,

Înghețați de aripi ciudate,

Când în urma pașilor mei apăsați pe asfalt,

Vedeam dâra iubirii efemere.

Pe care n-o mai simțeam.

Este vina mea. Dar nimic nu mai e de făcut.

marți, 4 ianuarie 2011

Noiembrie

Noiembrie. Mi-atingea buza se sus.
Se scurgea apoi și pe cea de jos,
Ca o picătură de sânge.
L-am prins în palmă.
Sărea, dar nu am vrut să îi dau drumul.
Era ca un țânțar: sărea și vroia să injecteze.
Noiembrie mi-a dat veninul cuvintelor.
Mi-a pus aripile a doi fluturi automnați
Peste pleoapele movulii
Și mi-a deschis ochii minții.
Le-a arătat drumul către frumos.
Mi-a pus cuvintele în palme.
Rolul meu era doar să le scriu.

Scriam din amintiri
De când aveam vârful nasului roșu.
De la frigul iernii.
Sau de când mi-am deschis prima oară
Într-un mod haotic aripile mele de visător.
Nu știam să zbor atunci.
Am mai scris despre viața mea.
Când era zdruncinată mi-am făcut-o curcubeu,
Iar când am râs, atunci nu am schimbat nimic.
Vibrația mea constantă din fiecare celulă
Am păstrat-o etern, o cânt la Harpa Cuvintelor.
Fluturii din cugetul meu
Sunt pictați cu cerneală albastră pe o foaie, deși ei sunt colorați.

Se pare că am găsit primăvară în tine,
Ești atât de uimitoare...
Se pare că am fost fericită cu tine,
Ești atât de specială...
Se pare că m-ai desăvârșit
Ești atât de spontană...
Se pare că ești una dintre sforile care mă țin în echilibru(cele invizibile)
Pentru noiembrie. Mulțumesc!

duminică, 2 ianuarie 2011

Zâmbete

Tratez orice rază de soare cu un zambet ascuns.(Deși nu se vede, el exista). Dacă văd fără să vreau o rază de lună rătăcită în pulberea de stele, adun niște bucurie și din zâbetele păstrate pentru razele de soare fur unul-două, le împletesc aiurea, cum pot cu bucuria, și le trimit printre celelalte lumi ale universului la raza de lună... ea zâmbește. A fost gândilată de impletitura invizibilă pe care i-am trimis-o.

Oamenii normali nu văd zâmbetele sufletești. Le văd doar pe cele trupești. Rareori în spatele acelora sunt primele soiuri de zâmbete.

Dacă zâmbești, fă-o întâi cu sufletul, apoi cu trupul.Nu zâmbi strâns de corsetul împrejurării.