o cicatrice...
Ce folos să țin un zâmbet în mine,
dacă doare?
Și de ce să las să-mi curgă o lacrimă
ca o flacăra, și să o las să-mi ardă obrazul,
când ușor mă sting oricum
și lacrima e pe moment?
De ce să nu mă învelesc cu o plapumă de stele,
dacă ține cald sufletului ?
Ce-ar păți lumea dacă m-aș despuia de
amintiri crude?
Mă detașez încet și fără să-mi gândesc viitorul rup sforile care mă țin acum în echilibru și nu mai sunt legată de voi... m-am legat de necunoscutul inevitabil.
Am fost și eu așa...
Toti am fost asa...
RăspundețiȘtergere