umbre nemiloase ale trecutului,
când îmi curmați nopțile
în care mă țineam de mână
cu inima meacare-mi gâdila în palme cuvintele?
Vraja voastră
e stâpâna sufletului meu neînțeles,
întruchipat în poem.
V-aș desena
pe-o petală de trandafir
și v-aș lăsa la întâmplare,
dar voi mi-ați mai rămas...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu