vineri, 31 decembrie 2010




Am îmbrățișat anul acesta zâmbete de floare, multe zâmbete de stele(nu sunt de stele, știu eu de unde sunt), dar cel mai mult mi-au plăcut zâmbetele oamenilor, care sunt cele mai dese si cele mai dorite. Sunt toate speciale, dar nu este de ajuns pentru viața efemeră a unui om frumos să vadă zâmbete doar într-un singur an. Tocmai de aceea: Happy new year! Să nu uitați în 2011 că sunteți oameni și că cel mai important lucru la oameni este zâmbetul(să ști să zâmbești e maaare lucru).




Să continuați să fiți oamenii buni, frumoși, sănătoși, iubitori, surprinzători, sclipitori, irezistibili, minunați, fermecători, prietenoși, adevărați, impresionanți, dulci, calzi, distractivi, săritori și în toate felurile în care mai sunteți, că-s lucruri bune, care vă fac speciali!




An nou fericiiiit!:*

joi, 30 decembrie 2010

Salvarea

Mi-a pus mâna rece la ochi.

Te-am gâdilat cu genele lungi fără să vreau.

Ca o eșarfă s-a scurs apoi pe obrazul meu rozaliu

Am simțit atunci înțelesul ascuns

Al palmelor tale înghețate.



N-a vrut să văd că există o noapte

Fără stele de vis,

Cu zâmbete inexistente.


Să mă despart de lucrurile astea

N-aș mai fi putut.

Dar nici n-a fost nevoie.

Palmele tale... au fost salvare!

În oglindă



Aveam rimelul scurs pe obrazul rozaliu. Se vedea bine. Pielea mea e foarte albă. Între pleoape era ca smoala lacrima neagră. Am deschis ochii: prea mult alb. Dar îmi distingeam perfect pupila dilatată micșorată de floarea ochilui meu, pensulat în pământiu. Sprâncenele mele- străjerii pleoapelor movulii, arcuite spre marginea chipului-pictate să fie așa.

Buzele mele sunt trandafirii. De obicei sunt între-deschise. Dar atunci nu erau. Pentru că atunci nu mimam niciun sentiment. Eram imună. Lacrimi erau... nu știu de ce.

Mi-am mai văzut și părul lăsat necontrolat. Castaniu, cu unduiri blonduțe(de la lună, sau soare-nu știu dacă era zi, sau noapte, un mister).

miercuri, 29 decembrie 2010

Ce mi-ai facut

TU:

Mi-ai lăsat pe inimă o cicatrice dulce,
Ca un zâmbet.
Care nu durea.
Mi-ai pansat sufletul cu vară când era iarnă.
Era bine.
Mi-ai deschis ochii închiși
Când trebuia să îi țin deschiși.
Mi-ai despărțit buzele
Și m-ai uimit doar cu privirea sinceră.
Cu care mă îmbrățișai.
Mă priveam inconștientă în oglinda vibrândă a apei. Era și luna incompletă lângă mine. Mă îmbrățișa strâns cu razele-i provocatoare, care atingeau apa neuniformă, și deparcă erau înțepate, se întorceau sfioase un lumea lor. Cine n-ar vrea să fie în lumea razelor de lună? Lumea lor e omniprezentă... și eu m-aș simți bine peste tot! Dar suntem oameni. Și poate fi mai bine ca orice!

marți, 28 decembrie 2010

I am just a runaway


Am alergat cu multe șuvițe rebele spre asfințitul îndepărtat.

Deși nu știam unde merg.

Sau spre care neștiuta gară.

Dar mă aventuram șuierând, neștiind ce mă așteaptă.

Am văzut multe ape.

Am mers prin multe deșerturi cu nisipuri aurii ca mierea.

Am străbătut dealuri.
Cu picioarele goale, alergam țipând.
Auzeam fâșâitul nostalgic al ierbii decolorate sub tălpile mele. Și durea.
Dar mai mare era durerea gandului care încetinea, deși eu nu-l lăsam, și mă trăgea înapoi.
Dar suportam, și mergeam mai departe.

Doar cu mintea.

Iar apoi, când m-a ciupicat realitatea,

Nu am știut că mă așteptai

Strivind o lacrimă între genele lungi.

Mi-am șters ochii încețoșați(sunt om).

Eram în alt loc incert.

Nu știu dacă era nisip, sau gheață.

Nu am fost capabilă să stau lângă tine

Nici un minut grozav.

Mi-e clar...

I am just a runaway.

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Lucruri efemere

Nu! Nu te trezi acum...
Mai lasa putin aripile calde sa te poarte.
Ramai acolo inca putin.
Stiu cu siguranta ca acolo e mai bine.
Nu mi-am dorit nicicand
Sa fug din tinutul colorat.
Dar nu e vina noastra, a oamenilor.
Noi nu putem sa mai adaugam
In cartea destinului niste randuri aiurite
Ca sa visam mai multe buline neuniforme.

Pana la urma, lucrurile permanente sunt plictisitoare
O floare e efemera,
Dar cat e in viata imprastie parfum.
Ce folos sa fie o floare vesnica
Daca imbatraneste?
Nu mai are sens ea, si nici nu mai are parfum.

joi, 23 decembrie 2010

O parte din viata

Mi-au curs doua lacrimi,
Ca doua sangerate inimi.

Pierdeam uneori timpul,
Parca ar fi trecut vantul.

Era ceva sigur trecator,
Dar il simtea un visator.


Constientizam ca sufletul,
Parasise nestiind trupul.

Ramasese la fel gandirea,
Desi schimbasem privirea.

Stiam ca nicio dorinta,

Nu prinsese fiinta.


Eram eu de alta data, suferinda in bataia vantului, lacrimand, transfor
mand lacrimile mele in picaturi de ploaie... Si asta doar din cauza timpului.

Nu era inca vremea in care sa gandesc asa. Doar imi imaginam...

marți, 21 decembrie 2010

De unde rasar fluturii?


Rasar din zambetul de copil, cel mai des. Dar daca se intampla vreodata ca un om mare sa mai fie putin copil, e posibil ca niste fluturi porticalii sa rasara si din zambetul lui. Am mai vazut odata ca sclipirea unui ochi al unui inger semana cu un fluture. Dar nu sunt sigura ca asta era. Oricum, ma bucur cand vad un fluture galben. El isi are cu siguranta originea in imaginatia unui om bun. Doar oamenii buni stiu sa dea nastere unor fluturi...
Poate e adevarat ca din iubire apar cei mai multi fluturi. Eu am vazut doar vreo 3 fluturi rosii. Dar mai sunt atenta, nu stiu cand un fluture rosu imi trece pe sub nas, iar eu nu-l vad, fiind prea ocupata cu un stranut. Atunci cu siguranta ca fluturele o sa fuga de mine, caci el este fara aparare, si poate crede ca vreau sa ii fac rau. Dar eu iubesc cel mai mult fluturii..
Fluturii verzi sunt cei mai cunoscuti, pentru ca, desigur ca sunt cei mai multi. Dar nu foarte multi oameni stiu de unde vin ei. Cel mai des ei sunt trimisi de unele zane ca sa aiba grija de copii. Dar se mai intampla uneori sa mai apara din firisoarele verzi, desigur, de pe jos carora oamenii mari le spun iarba. Mie nu-mi place cum suna "iarba". E cu siguranta mai frumos sa spui"firisoare verzi". Asadar, cand fluturii apar din iarba, se intampla ca s-au pierdut, iar pe acolo, pe jos se simt intr-un fel, ca acasa.
Unii fluturi, cei albastrii, vin din cer. Eu cred ca sunt un fel de atentionare catre oameni ca au gresit, intr-un fel sau altul, caci eu mereu cand fac o greseala vad un fluture albastru. Si ei sunt destul de multi...
Mai exista un singur soi de fluturi: cei violet. Ei rasar cand e cald si cand oamenii buni viseaza. Sunt o multime. Nu stie nimeni cand ei se nasc, pentru ca oamenii dorm.








luni, 20 decembrie 2010

Ce mi-a ramas din copilarie


Din copilarie am pastrat o parte invizibila. Pentru ca lucrurile cu adevarat importante, nu se vad. Si asta am invatat acum putin timp. Am invatat sa ma bucur cand eram mica. Ma bucuram de-o jucarie, de-un cadou. Dar nu mai stiu ce gaseam atat de important intr-un joc. Poate ca nu vedeam nimic. Ci doar simteam ceva. Fiecare jucarie imi oferea mie asa, cate-un vis. Nu pentru ca facea ceva. Ci pur si simplu, pentru ca exista. Si-am pastrat patea asta, care ma face sa gasesc in unele lucruri parti importante, care nu se vad.

Locul tuturor

reusisem sa fac o poza pentru toti.
sa vi-o arat ar fi tare greu, caci sunteti multi departe de mine,
dar stiti ca atunci cand visam, suntem impreuna?
e un singur oras al viselor.
deci acolo ne intalnim mereu, noaptea.
dar aveti grija, doar copiii pot sa viseze,
asa ca daca in inima nu mai pastrati nicio bucatica din copilarie,
nu ne vom intalni in oras...

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Iubind lumea


intorce capul, si zambetele ii perforeaza privirea. ii ingheata gandirea, si ii deschid inima...
buzele i se curbeaza spre obraji, iar ochii incep sa sclipeasca. ironia-ii fuge din ratiune si se instaleaza tip-til, pofta de viata.nefiind obijnuita cu asta, isi lasa inima sa-ii sparga pieptul cu doar cateva batai, iar ea, indiferenta i-ar despica pielea, doar sa iasa. nu stia ca are puterea de a-si tine inima in piept... nu incercase niciodata. dar vibratia care o cuprinse, eclipsa pe buna seama zbuciumul din interiorul pieptului. ii scanteia privirea si ochii-ii strangea spre interior... ciudat. parca are la ochi niste ochelari aburiti, n-ar fi fost ciudat sa fie aburiti, caci e iarna. dar ea nu purta ochelari. ar fi luat in brate. sentimentul ce-i inunda trupul era mai presus de simtiri. nu stia ce are, dar iubea lumea!

joi, 16 decembrie 2010

Cand esti mare...

Cum sa fii, cand esti om mare?

Descult si cu parul in vant,
El mai aproape de trecut, de copilarie,
Decat tine?

Ciudat si cu mainile intinse
Ele mai aproape de viitor, de necunoscut,
Decat tine?

Drept si cu picioarele intepenite,
Ele mai ancorate in prezentul incomplet,
Decat tine?

Trecut, viitor sau prezent? Ce este mai bine? Asta o stiu doar oamenii mari. Poate nici ei nu stiu. Deocamdata, cat noi nu am ajuns asa... ingrozitori de mari. Unii increzuti, altii foarte ocupati, altii prea seriosi si in continuu la seviciu, asteptam cuminti, la locul nostru de munca, langa flori, langa primavara.

miercuri, 15 decembrie 2010

Cand se-asezeau usor pe crestetul meu stelele, nu simteam. Dar apoi, cand a-nceput adevarata ploaie de lumina, stelutele se pravaleau si pe obrazul meu cald. Dar nu stateau acolo. Se facea ca o minune si stelele se transformau in lacrimile cerului. As fi vrut sa las perfectiunea fulgilor sa ma imbratiseze, dar defapt le faceam rau. Cu orice atingere, ii omoram. Si eram eu cea care le facea rau. Doar ca ei nu stiau ca asa era finta umana facuta: calda. Caci ei cunosteau doar atingerea cea rece, pe care o simt cand sunt mai multi.
Oare ar sti vre-un om cat este de greu sa fi un fulg? Sa simti doar albastul? Poate sa nu vezi niciodata rosu? Sau portocaliul desprins din visele portocalii. E asa de greu sa fi un fulg... Nu-si pot oamenii tese aripi pana la nori ca sa viseze povara ce le apasa pe umeri cand e foarte frig sub stele.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Ce se-ntampla iarna...

Iarna... ploua cu inimi. Cu suflete.
Parca doar cu rod de primavara.
Ne-ai gasit nepregatiti si, cu aripile pana la nori.
Nu stiai ca nu suntem gata?
Macar un pic sa mai astepti.
Scapa-ne de tot, daca poti.... scapa-te si pe tine de noi.
Caci nu mai suporti nici tu:
Cat te-am rugat, cat ne-am rugat!
Ia-ne povara de pe umeri,
Si zboara cu ea pana la altii...
Nu vezi tu? Ne-au inghetat aripile!
Cum vrei sa mai zboare?
Nu ai mila... si sorbi din noi,
Ca dintr-o ceasca de cafea
Poate sufletul, poate inima!
Cand ni le dai inapoi?
Stiu ca trimiti primavara, la unii vara cu ele.
Dar multi nu mai suporta... si mor.
Ori ingheata-ne pe noi intregi, ori pleaca tu!
O! A mia oara! Pleaca!
Uita-ne pe noi, mai bine.
Caci noi incercam a uita de tine, dar tu ne readuci aminte.
Fara voia noastra.
Vrei sa pleci? Noi te lasam.

vineri, 3 decembrie 2010

Ochii

Citeam in ochii tai lumina, ce-o trimiteai spre mine.
In zadar imi inchideam ochii: tot ochii tai vedeam.
Ochii-doua stele de mare, oare albastrii, oare gri?
Viata-ntreaga imi parea, prin ochii tai tradusa.
Ochii ce-i iubeam aseara, cand iubeam si-o floare.
Ce floare de iris, ce ochii tai pastreaza adanc de-un milion de ani,
Asteapta-acum sa iasa, odata la lumina spre a ochilor mei zare.
Si-i bine ca s-au aratat acum ochilor mei.
Altfel... capruiul meu ar fi ramas in ceata... automnat.
Ochii, deschisi in vesperalitate perfectul nu l-ar fi atins,
Acum doar cu tine, ii pot tine aprinsi.
Incet cand lumina sting, ochii-mi tin inchisi... parca vad o stea!
Nu... e pupila ta!
Of! Inger ce-ai coborat aici... doar finta pentru ochii mei.
Nu-mi lua acum lumina...
Am nevoie de ea, doar ca sa te vad pe tine, nu pe-altcineva.
Ochii mei nu vor risipi lumina fara noima, pe unele stele.
Pur si simplu.. caci nu am nevoie de ele.
Mi-e de ajuns un inger ce-mi cerne si mie pe umeri pudra de aripi.

De ce faci tu atatea... pentru ochii mei?
Niciodata nu am fost oarba.
Dar niciodata nu am vazut la fel de bine ca acum.
Deci... de ce faci asta pentru ochii mei?

P.S.: Cand primesc raspunsul, o sa scriu si aici ceva... deci, considerati posterea asta nefinalizata.

Decembrie

Decembrie... Ploaie de lumina.

Decembrie! Inchid ochii
si-i deschid.
Decembrie! Visez marea,
n-o ating.
Decembrie! Aud vara,
dar n-o simt.
Decembrie! Pictez pasari
si le-anim.
Decembrie! Ma uit la soare
si-l aprind.
Decembrie! Ciupesc norii,
dar nu ploua.
Decembrie! Iubesc vantul,
imbratisandu-l.
Decembrie! Cade-o petala,
o ia gandul.
Decembrie! Scriu la tine,
nu primesti.
Decembrie! Cade nisipul,
trece timpul.
Decembrie! Incrunt fruntea,
ingheata luntrea.
Decembrie! Alatur bratele,
privesc padurile.


Decembrie... ai primit? Daca da, picura niste pulbere de cald pentru unii...