marți, 4 ianuarie 2011

Noiembrie

Noiembrie. Mi-atingea buza se sus.
Se scurgea apoi și pe cea de jos,
Ca o picătură de sânge.
L-am prins în palmă.
Sărea, dar nu am vrut să îi dau drumul.
Era ca un țânțar: sărea și vroia să injecteze.
Noiembrie mi-a dat veninul cuvintelor.
Mi-a pus aripile a doi fluturi automnați
Peste pleoapele movulii
Și mi-a deschis ochii minții.
Le-a arătat drumul către frumos.
Mi-a pus cuvintele în palme.
Rolul meu era doar să le scriu.

Scriam din amintiri
De când aveam vârful nasului roșu.
De la frigul iernii.
Sau de când mi-am deschis prima oară
Într-un mod haotic aripile mele de visător.
Nu știam să zbor atunci.
Am mai scris despre viața mea.
Când era zdruncinată mi-am făcut-o curcubeu,
Iar când am râs, atunci nu am schimbat nimic.
Vibrația mea constantă din fiecare celulă
Am păstrat-o etern, o cânt la Harpa Cuvintelor.
Fluturii din cugetul meu
Sunt pictați cu cerneală albastră pe o foaie, deși ei sunt colorați.

Se pare că am găsit primăvară în tine,
Ești atât de uimitoare...
Se pare că am fost fericită cu tine,
Ești atât de specială...
Se pare că m-ai desăvârșit
Ești atât de spontană...
Se pare că ești una dintre sforile care mă țin în echilibru(cele invizibile)
Pentru noiembrie. Mulțumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu