Doar ca să
mi se usuce încet,
petalele trandafirii...
Nu mai bat cărări interminabile.
Și oricât mi-am
oferit mie șansa,
o sfărâm încet, sub clipele interminabile.
Căci steaua
ce s-a rupt târziu din colțul ei de cer,
a găsit și ea viața ei, interminabilă.
Nu că ce-aș găsi
În momentul acesta, când îmi provoc realitatea
la un duel etern,
pe care-l port
până ce-or sfârși mileniile,
Vre-un gând ca să mă poarte
în infernul cel mai dulce
din brațele tale spre necunoscut.
Dar m-am aventurat puțin.
Acum revin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu