vineri, 24 iunie 2011

Când iubirea ta îmi ținea de cald...

Cerul și-a legănat odată aștrii, ca părul Afroditei în prezența vântului și ne-a picurat pe tâmple stelele dureros de blânde. Atingerea lor ne-a tulburat ființa ca să ne putem salva din marea noastră tulbure asemenea unui cer întinat cu nori de ploaie. Și lumea s-a împărțit atunci în noi și cei cu a căror privire împărțeam lumina. Aveam umerii dezgoliți pe care, două frunze cu povestea încheiată și-au găsit locul trecerii în următorul lor basm. Le-ai dat ușor la o parte cu degetele-ți înghețate, făcându-mă să tresar sub răsuflul septentrional al nopții. Nu conta decât că te iubeam. Iubirea ta îmi ținea de cald.

Un comentariu: