Poveste de toamna

Nu stia ce inseamna toamna, pana cand copacul i-a spus povestea lui de dragoste, despre cum toamna i-a furat-o.

Incepea primavara. Anul... nu-l mai stie nici copacul. Zilele-i pareau decenii de cand a fost parasit. Odata cu prima stea disparuta de pe cerul noptii, a aparut si ea, din mugurasul ce se tinea cu greu sa nu fie zmuls de vantul primavaratic. Intreaga singuratate de peste iarna ii fusese alungata copacului de cand exista "EA". Desi "EA" nu vorbea si nu misca decat dupa bunul plac al vantului. Era atat de mica, cruda. Iar el, ei bine... el era de jumatate de secol in curtea batranului. Asta nu conta. Copacul, in fiecare dimineata plangea necunoasterea "EI" despre sentimentele lui.
Nu stie cum, a suportat cutitul infipt in inima din fiecare zi a verii, cand "EA" isi intindea varful ascutit catre luminatorul zilei. Dar au trecut prin clepsidra si momentele acelea.
Copacul stia soarta "EI", doar ca nu vroia sa creada in ea. Vroia ca "EA" sa aiva alta soarta. Sa ramana lipta de el intrega eternitate. Doar ca acest vis al copacului a fost ca un balon, in care toamna a infipt un ac foarte ascutit.
Copacul uitase de vant. El avea radacini puternice, dar "EA", nu. Si la prima vijelie din octombrie, "EA" si-a luat zborul pe aripile vantului catre locuri nestiute de copac.

Mmm... zise copila, necunoscand, probabil ce e iubirea. Toata povestea i-a spus-o copacul, iarna, cand urla de singuratate, iar micuta l-a auzit. Insfarsit, fetita a uitat sa se lase purtata in tara viselor de catre culorile atat de convingatoare ale toamnei. Caci ea coloreaza frunzele, ca apoi sa li le fure copacilor indragostiti de ele.