Pictura 2

Acolo sus,

împungând ca niște daci în lupta lor

cu sulița corpul dușmanului,

copacii cu vârful lor

îmi nenoroceau cerul.

Mai târziu,

am văzut stelele.

Părtașele războiului.

Luminătorii nopții

nu aveau glas,

căci mi-ar fi urlat o lacrimă.

Uite, calc pe pământul

ultimelor mele clipe

din vara sufletului meu.

Umbrelor nemiloase ale trecutului

Vă mai aduceți aminte,

umbre nemiloase ale trecutului,

când îmi curmați nopțile

în care mă țineam de mână

cu inima mea

care-mi gâdila în palme cuvintele?

Vraja voastră

e stâpâna sufletului meu neînțeles,

întruchipat în poem.

V-aș desena

pe-o petală de trandafir

și v-aș lăsa la întâmplare,

dar voi mi-ați mai rămas...