marți, 9 noiembrie 2010

Lumea, cu alti ochi.

Cate perechi de ochelari sa-mi pun,
Ca sa nu mai vad copacii dezbracati,
Sau ploaia care se izbeste de pamantul rece?
Prin care prisma sa trec lumea,
Ca sa nu mai bata vantul
Sau ca sa se transforme griul norilor in portocaliul zorilor?
Prin cate focale de lentile sa treaca lumea asta,
Ca sa uitam de gandurile negre,
Sa le transformam in vise colorate?
Nu pot sa gasesc raspunsul la intrebari mii si mii, care-mi framanta ratiunea.
Mai pot doar sa-mi intind aripile pana la coneceptul meu de lume perfecta.
O sa ajung eu vreodata acolo?
Cand imi pictez imaginea lumii desavarsite in culori pastelate, pe care, poate ca in lumea reala, nici nu le gasesc.

Mai bine, inchid ochii. Dar nu o sa pot sta mult asa. Mi-e dor de tot ce-neamna OM. Omul. Pe care l-as imbratisa mereu, cu care as dansa printre picaturile de ploaie, si printre razele de soare, printre petale de crin sau printre zilele de primavara.

Un comentariu:

  1. Si nicioadata nu va sta la nesfarsit, va pleca, omul ce a stat cu tine, oriunde, si oricand, dansand si distrandu~te mereu...

    RăspundețiȘtergere